Drepturile si obligatiile asiguratilor

PERSOANELE ASIGURATE

Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Art. 211. 

(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie. 

(2) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România. 

(3) Documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS. 

Art. 212. 

(1) Calitatea de asigurat se dovedeşte cu un document justificativ – adeverinţă sau carnet de asigurat – eliberat prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul. După implementarea dispoziţiilor titlului IX din prezenta lege, aceste documente justificative vor fi înlocuite cu cardul electronic de asigurat, care se suportă din fond. 

(2) Metodologia şi modalităţile de gestionare şi de distribuire ale cardului de asigurat se stabilesc de către CNAS.

(3) Emiterea cardului electronic de asigurat se face numai prin sistemul informatic unic integrat al sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Art. 213. 

(1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei:

a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;  

 b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, inclusiv cei care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 16/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; 

c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din pensii; 

d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legeanr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare; 

e) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

f) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară. 

(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei legi: 

a) satisfac serviciul militar în termen;

b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

c) se află în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani; 

d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv; )

e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj;

f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane şi se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii; 

g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare; 

h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit; 

i) persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri. 

(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuţiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinţă de asigurat fără plata contribuţiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către ersoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menţinerea condiţiilor de încadrare în categoria asiguraţilor fără plata contribuţiei, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS. 

(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211 şi să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile prezentei legi. 

Art. 214

 (1) Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.

(2) Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de persoane care nu se încadrează în prevederile alin. (1): 

a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;

b) cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără a solicita viză de lungă şedere; 

c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în ţară. 

Art. 215.  

(1) Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice, după caz. 

(2) Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond şi dovada plăţii contribuţiilor. 

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente. 

Art. 216. 

În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 220.  Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi cele prevăzute în Programul naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială în condiţiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru.

Art. 221.Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte copilul internat în vârstă de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorul persoanei cu handicap grav internate se suportă de către casele de asigurări, dacă medicul consideră necesară prezenţa lor pentru o perioadă determinată.

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE ASIGURAŢILOR

Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Art. 217. 

(1) Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile prezentei legi. 

Art. 218. 

(1) Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta lege. 

(2) Asiguraţii au următoarele drepturi: 

a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru; 

b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate condiţiile prezentei legi, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;

c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;

d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii; 

e) să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;

f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;

g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate; 

h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă; 

i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;

j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;

k) să beneficieze de dispozitive medicale;

l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;

m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;

n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale; 

o) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.

(3) Asiguraţii prevăzuţi în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 360/2002privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de asistenţă medicală gratuită, respectiv servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, suportate din fond, în condiţiile contractului-cadru şi din bugetele ministerelor şi instituţiilor respective, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

(4) Personalităţile internaţionale cu statut de demnitar primesc asistenţă medicală de specialitate în unităţi sanitare nominalizate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

Art. 219. 

Obligaţiile asiguraţilor   pentru a putea beneficia de drepturile revăzute la art. 218 sunt următoarele:

a) să se înscrie pe lista unui medic de familie; 

b) să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;

c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;

d) să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;

e) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;

f) să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;

g) să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru; 

h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat. 

PERSOANELE CARE SUNT ASIGURATE

Legea 95/2006 pentru reforma în domeniul sănătăţii (republicată, cu modificările şi completările ulterioare) prevede  :

ART. 222

(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi:

    a) toţi cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară;

    b) cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori au domiciliul în România;

    c) cetăţenii statelor membre ale UE, SEE şi Confederaţiei Elveţiene care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat şi au obţinut dreptul de rezidenţă în România, pentru o perioadă de peste 3 luni;

    d) persoanele din statele membre ale UE, SEE şi Confederaţiei Elveţiene care îndeplinesc condiţiile de lucrător frontalier şi anume desfăşoară o activitate salariată sau independentă în România şi care rezidă în alt stat membru în care se întoarce de regulă zilnic ori cel puţin o dată pe săptămână;

    e) pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al UE, al unui stat aparţinând SEE sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate.

ASIGURATI CU/FARA PLATA CONTRIBUTIEI

Legea 95/2006 pentru reforma în domeniul sănătăţii (republicată, cu modificările şi completările ulterioare) prevede  :

ART. 224

    (1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei, în condiţiile art. 154 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare:

    a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi, studenţii-doctoranzi care desfăşoară activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 – 6 ore convenţionale didactice pe săptămână, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti;

    b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului;

    c) soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;

    d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945 – 1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru drepturile băneşti acordate de aceste legi;

    e) persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    f) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni;

    g) femeile însărcinate şi lăuzele;

    h) persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale, precum şi cele care se află în concedii medicale acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

    i) persoanele care se află în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, în concediu pentru creşterea copilului potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

    j) persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unităţile penitenciare, precum şi persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate;

    k) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii;

    l) persoanele reţinute, arestate sau deţinute care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă, străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii;

    m) persoanele fizice care beneficiază de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

    n) persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii, precum şi pentru veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală;

    o) persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni;

    p) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte;

    q) voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare, în baza contractului de voluntariat, pe perioada participării la intervenţii de urgenţă sau a pregătirii în vederea participării la acestea, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    (1.1) Persoanele care au dobândit calitatea de asigurat în baza alin. (1) lit. c) şi q) nu pot avea la rândul lor coasiguraţi.

(2) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) au obligaţia să se asigure potrivit prezentei legi şi să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

………..…

ART. 228

    Persoanele care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi modul de stabilire, termenele de declarare şi de plată ale contribuţiei sunt prevăzute în Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

COLECTAREA DATELOR PENTRU STABILIREA CALITATII DE ASIGURAT

Legea 95/2006 pentru reforma în domeniul sănătăţii (republicată, cu modificările şi completările ulterioare) prevede  :

ART. 322

    (1) Datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat sunt puse la dispoziţie în mod gratuit CNAS sau, după caz, caselor de asigurări de sănătate de către autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pe bază de protocoale încheiate între CNAS şi/sau casele de asigurări de sănătate şi autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii.

…….

    (5) Pentru asiguraţii sistemului de asigurări sociale de sănătate, care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, ANAF, după depunerea declaraţiilor fiscale, are obligaţia de a transmite CNAS informaţiile necesare în vederea acordării calităţii de asigurat.

DOCUMENTELE PRIN CARE SE ATESTA CALITATEA DE ASIGURAT

Ordinul nr.1549/2018 al Preşedintelui CNAS  privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat, se precizează  :

ART. 7

    (1) Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România sunt, după caz:

    a) cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile în care persoanele deţinătoare se încadrează în una dintre categoriile de persoane asigurate potrivit legii şi prezentelor norme metodologice;

    b) documentul rezultat prin accesarea electronică de verificare a calităţii de asigurat potrivit art. 9 de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate;

    c) adeverinţa de asigurat, cu valabilitate de 3 luni, pentru asiguraţii care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă, primirea cardului naţional, eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 98/2015 pentru aprobarea procedurii de eliberare, a modalităţii de suportare a cheltuielilor aferente producerii şi distribuţiei cardului duplicat către asigurat, precum şi a modalităţii de acordare a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale până la eliberarea sau în cazul refuzului cardului naţional de asigurări sociale de sănătate;

    d) adeverinţa de asigurat, eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul, numai în situaţia în care cardul naţional de asigurări de sănătate nu a fost emis, respectiv până la data la care asiguratul intră în posesia acestuia, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii, doar dacă în urma accesării de către furnizori a instrumentului electronic prevăzut la lit. b) nu se poate face dovada calităţii de asigurat şi sunt îndeplinite condiţiile art. 8 1;

    e) adeverinţa de înlocuire a cardului naţional, eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul, pentru situaţiile în care se solicită emiterea cardului duplicat, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 98/2015;

    f) certificatul de naştere sau actul de identitate, după caz, pentru copiii în vârstă de până la 18 ani;

    g) adeverinţa eliberată de instituţiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne pentru persoanele reţinute, arestate sau deţinute care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă, străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii, din care să rezulte că se află în această situaţie;

    h) adeverinţa eliberată de unităţile în grija cărora se află persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unităţile penitenciare, precum şi persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate.

    (2) Documentul justificativ prevăzut la alin. (1) lit. g) şi h) este valabil pe perioada în care persoanele sunt încadrate în categoria de asiguraţi prevăzută la art. 224 alin. (1) lit. j) şi l) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    (3) Pentru copiii până la vârsta de 18 ani nu este necesară eliberarea unei adeverinţe.

ADEVERINTA DE ASIGURAT – CONDITII DE ELIBERARE

Ordinul nr.1549/2018 al Preşedintelui CNAS  privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat, prevede  :

ART. 8

    (1) Adeverinţa de asigurat prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. d)1 se eliberează pentru persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:

    a) a început activitatea în baza raporturilor de muncă/serviciu şi solicită serviciile cuprinse în pachetul de bază până la data depunerii de către plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, prevăzute în Codul fiscal;

    b) a depus declaraţia prevăzută la art. 174 alin. (3) din Codul fiscal şi solicită serviciile cuprinse în pachetul de bază până la data transmiterii de către ANAF către CNAS a informaţiilor necesare în vederea acordării calităţii de asigurat;

    c) în alte situaţii justificate.

    (2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), adeverinţa de asigurat se eliberează de către casa de asigurări de sănătate în a cărei evidenţă se află persoana, potrivit fiecărei categorii de persoane, pe baza următoarelor documente:

    a) pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. a), actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi adeverinţa de salariat eliberată de angajator, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice;

    b) pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. b), actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi dovada că au depus Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice;

    c) pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. c), actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi orice alt document prin care se atestă faptul că se încadrează în una dintre categoriile de persoane asigurate.

    (3) Pentru persoanele care se află în incapacitate sau imposibilitate de a se deplasa la casa de asigurări, eliberarea adeverinţelor se face prin corespondenţă, pe baza documentelor prevăzute la alin. (2), comunicate de aceste persoane în copie.

    (4) Casele de asigurări au obligaţia de a îndeplini orice demers legal potrivit domeniului lor de competenţă, astfel încât accesul asiguraţilor la pachetul de servicii medicale de bază să nu fie împiedicat de procesul de eliberare a adeverinţelor de asigurat.

    (5) Modelul adeverinţei de la art. 7 alin. (1) lit. d) este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.

    (6) Documentul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d) are valabilitate pentru o perioadă de 30 de zile lucrătoare de la data eliberării.

MODALITATEA ELECTRONICA DE VERIFICARE A CALITATII DE ASIGURAT

Ordinul nr.1549/2018 al Preşedintelui CNAS  privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat, prevede :

ART. 9

Modalitatea electronică de verificare a calităţii de asigurat se face prin introducerea de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale a codului numeric personal sau a codului de identificare din sistemul de asigurări sociale de sănătate al persoanei care necesită servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale în câmpul „CNP”/”CIS” din aplicaţia instalată pe site-ul CNAS la adresa http:www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html.

INREGISTRAREA CALITATII DE ASIGURAT IN EVIDENTA CNAS

Ordinul nr.1549/2018 al Preşedintelui CNAS  privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat, prevede  :

ART. 11

    (1) În cazul în care, ca urmare a verificării calităţii de asigurat potrivit art. 9, persoanele asigurate nu figurează în baza de date în una dintre categoriile de persoane asigurate, în vederea acordării calităţii de asigurat şi a asigurării accesului liber la pachetul de servicii medicale de bază, depun la casele de asigurări de sănătate următoarele documente:

    a) pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi un document valabil din care să rezulte că au calitatea de elev sau student, avizat de instituţia de învăţământ; pentru absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dovada calităţii de asigurat se face cu un document valabil din care să rezulte că au absolvit studiile liceale;

    b) pentru studentul-doctorand care desfăşoară activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 – 6 ore convenţionale didactice pe săptămână: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, contractul în baza căruia desfăşoară activităţi didactice în limita a 4 – 6 ore, declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu realizează şi alte venituri asupra cărora se datorează contribuţia potrivit Codului fiscal, adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ superior din care să rezulte că are calitatea de student-doctorand;

    c) pentru persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi dovada că urmează modulul instruirii individuale;

    d) pentru tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, care provin din sistemul de protecţie a copilului: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, documentul care atestă că au fost incluşi într-un sistem de protecţie a copilului, un document eliberat de primăria din localitatea de domiciliu prin care să ateste că nu beneficiază de ajutor social în condiţiile legii;

    e) pentru soţul, soţia şi părinţii aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, documente care să ateste relaţia de rudenie sau căsătoria cu persoana asigurată, declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu realizează venituri proprii, precum şi o declaraţie pe propria răspundere a persoanei asigurate prin care aceasta declară că are în întreţinere persoana respectivă;

    f) pentru beneficiarii ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945 – 1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, documente doveditoare că se încadrează în una dintre categoriile de beneficiari ai acestor legi;

    g) pentru persoanele cu handicap: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi certificatul care atestă încadrarea într-un grad de handicap, original şi copie;

    h) pentru bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi adeverinţă medicală eliberată de medicul curant sau de medicul coordonator al programului de sănătate;

    i) pentru femeile însărcinate sau lăuze: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, adeverinţă medicală, precum şi certificatul de naştere al copilului – pentru lăuze;

    j) pentru persoanele care se află în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concediu pentru creşterea copilului potrivit prevederilor art. 2 şi 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi decizia emisă de agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti;

    k) pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, decizia şi/sau adeverinţa eliberate/eliberată de instituţiile care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj sau cuponul mandatului poştal de achitare a drepturilor, talonul de plată prin cont deschis la o unitate bancară din luna anterioară;

    l) pentru persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi adeverinţa eliberată de primăria localităţii de domiciliu, din care să rezulte că acestea se încadrează în categoria persoanelor care au dreptul la ajutor social, în condiţiile legii;

    m) pentru persoanele care au calitatea de pensionari: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, cuponul mandatului poştal de achitare a drepturilor, talonul de plată prin cont curent personal deschis la o unitate bancară, din luna anterioară, sau decizia de pensionare, după caz, pentru situaţia în care nu s-a realizat plata pensiei. În cazul pierderii acestor documente sau până la dobândirea lor, calitatea de pensionar poate fi dovedită cu o adeverinţă eliberată de instituţia plătitoare a pensiei;

    n) pentru personalul monahal al cultelor recunoscute: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi adeverinţa eliberată de unităţile de cult;

    o) pentru persoanele asigurate care realizează venituri din salarii sau asimilate acestora, asupra cărora se datorează contribuţia potrivit Codului fiscal: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi adeverinţa de salariat eliberată de angajator, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice;

    p) pentru persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) – h), precum şi în cazul celor prevăzute la art. 180 din Codul fiscal: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi dovada că au depus Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice;

    q) pentru voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare, în baza contractului de voluntariat, pe perioada participării la intervenţii de urgenţă sau a pregătirii în vederea participării la acestea, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare: act de identitate valabil la data solicitării, precum şi contractul de voluntariat, original şi copie;

    r) pentru persoanele cetăţeni români care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi adeverinţa eliberată de instituţia care are în evidenţă aceste persoane;

    s) pentru persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) – d): documentul de identitate valabil la data solicitării (carte de identitate, paşaport, permis de şedere etc.), original şi copie, precum şi orice alt document prin care se atestă faptul că se încadrează în una din categoriile de persoane asigurate.

    (2) Casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a îndeplini orice demers, potrivit domeniului lor de competenţă, astfel încât persoanele prevăzute la alin. (1) să dobândească calitatea de asigurat şi accesul la pachetul de servicii medicale de bază de la data depunerii documentelor.

    (3) Pentru persoanele care se află în incapacitate sau imposibilitate de a se deplasa la casa de asigurări de sănătate, documentele prevăzute la alin. (1) pot fi transmise caselor de asigurări prin corespondenţă de către aceste persoane, în copie.

    (4) Asiguratul are obligaţia să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi.

ANEXA Nr. 1 la normele metodologice

CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

. . . . . . . . . .

Nr. de înregistrare . . . . . . . . . .


ADEVERINȚĂ DE ASIGURAT

Prin prezenta se certifică faptul că domnul/doamna………., CNP/CIS*………., act de identitate………. seria………. nr……….., eliberat de………. la data de………., cu domiciliul în………., str……….. nr……….., bl……….., ap……….., sectorul/județul………., este asigurat (ă) în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de pachetul de servicii medicale de bază.

* CIS reprezintă numărul unic de identificare din sistemul de asigurări de sănătate, atribuit de către casele de asigurări de sănătate, conform legii, persoanelor din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană, care îndeplinesc condițiile de lucrător frontalier și desfășoară o activitate salariată sau independentă în România și care rezidă în alt stat membru în care se întorc, de regulă, zilnic ori cel puțin o dată pe săptămână, precum și coasiguraților (părinții/soțul/soția) aflați în întreținerea acestora, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.

Eventualele sume restante datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se recuperează de Agenția Națională de Administrare Fiscală în condițiile legii.

Prezenta adeverință are o perioadă de valabilitate de . . . . . . . . . . lună/luni de la data emiterii.

Valabilitatea prezentei adeverințe încetează de drept de la data la care persoana mai sus menționată nu mai îndeplinește una dintre condițiile în baza cărora beneficia de asigurări sociale de sănătate.

   
 Președinte – director general,
. . . . . . . . . .
 

ANEXA Nr. 2 la normele metodologice

Denumirea angajatorului . . . . . . . . . .

Cod fiscal (CUI/CNP angajator/persoană fizică)……….

Nr. de înregistrare la registrul comerțului . . . . . . . . . .

Nr. de înregistrare . . . . . . . . . . din data de . . . . . . . . . .


ADEVERINȚĂ

Prin prezenta se certifică faptul că domnul/doamna . . . . . . . . . ., CNP/CIS* . . . . . . . . . ., act de identitate . . . . . . . . . . seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., eliberat de . . . . . . . . . . la data de . . . . . . . . . ., cu domiciliul în . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., bl. . . . . . . . . . ., ap. . . . . . . . . . ., sectorul/județul . . . . . . . . . ., are calitatea de salariat începând cu data de . . . . . . . . . . .

* CIS reprezintă numărul unic de identificare din sistemul de asigurări de sănătate, atribuit de către casele de asigurări de sănătate conform legii persoanelor din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană, care îndeplinesc condițiile de lucrător frontalier și desfășoară o activitate salariată sau independentă în România și care rezidă în alt stat membru în care se întorc, de regulă, zilnic ori cel puțin o dată pe săptămână, precum și coasiguraților (părinții/soțul/soția) aflați în întreținerea acestora, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.

Persoana mai sus menționată figurează în evidențele noastre cu următorii coasigurați (soț/soție, părinți, aflați în întreținere):

1. nume, prenume . . . . . . . . . ., CNP . . . . . . . . . .;

2. nume, prenume . . . . . . . . . ., CNP . . . . . . . . . .;

3. nume, prenume . . . . . . . . . ., CNP . . . . . . . . . . .

Prezenta adeverință are o perioadă de valabilitate de 30 de zile lucrătoare de la data emiterii.

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele din adeverință sunt corecte și complete.

   
 Reprezentant legal,
. . . . . . . . . .