DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PACIENŢILOR
Extras din Regulamentul de organizare și funcționare al unității și Legea Drepturilor pacienților nr. 46/2003
I. DREPTURILE PACIENTILOR
1. Pacienţii au dreptul la îngrijirile medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale ale unităţii;
2.Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană fără nici o discriminare
Dreptul pacientului la informaţia medicală
1. Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.
2. Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
3. Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
4. Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic.
5. Pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte să fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferinţă.
6. Informaţiile se aduc la cunoştinţă pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaşte limba română, informaţiile i se aduc la cunoştinţă în limba maternă ori în limba pe care o cunoaşte sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.
7. Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat şi de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.
8. Rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluţia investigaţiilor, diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului.
9. Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală.
10. Pacientul are dreptul să solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.
Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală
1. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
2. Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de urgenţă, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia.
3. În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
4. În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere.
5. În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate.
6. Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacienţii internaţi în centru şi din 2 medici pentru pacienţii din ambulator.
7. Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
8. Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt capabile să îşi exprime voinţa, cu excepţia obţinerii consimţământului de la reprezentantul legal şi dacă cercetarea este făcută şi în interesul pacientului.
9. Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale.
Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată a pacientului
1. Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.
2. Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
3. În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie.
4. Pacientul are acces la datele medicale personale.
5. Orice amestec în viaţa privată, familială a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în care această imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământul pacientului.
6. Sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.
7. Nerespectarea de către personalul medico-sanitar a confidenţialităţii datelor despre pacient şi a confidenţialităţii actului medical, precum şi a celorlalte drepturi ale pacientului prevăzute în lege, atrage după caz răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală conform prevederilor legale.
Drepturile pacientilor la tratament si ingrijiri medicale
1. Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afara spitalului.
2. Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale, pentru a muri în demnitate, unitatea respecându-i acest drept prin colaborare cu unitati de îngrijiri terminale.
3. Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării de sănătate sau până la vindecare, continuitatea îngrijirilor fiind asigurată de spital prin colaborare şi parteneriate cu unităţi de îngrijiri la domiciliu, unităţi de îngrijiri sociale, etc.
4. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, mediul de îngrijire şi tratament va fi creat cât mai aproape de cel familial.
5. La externare pacienţii primesc indicaţiile necesare consolidării stării de sănătate şi actele medicale corespunzătoare.
La internare, pe perioada acordarii asistentei medicale precum si la externare, pacientii centrului sunt tratati fara nicio discriminare.
Pacienţii şi aparţinătorii pot să informeze verbal sau prin reclamaţii individuale, după caz, conducerea spitalului, medicul şef de secţie despre orice încălcare a drepturilor sale de pacient;
Reclamaţiile pot fi transmise electronic (e-mail sau site), pe suport de hârtie (în cutia de sugestii şi reclamaţii) sau în Registrul de sugestii şi reclamaţii aflate la loc vizibil în Recepţia unităţii.
Reclamaţiile vor fi inregistrate in registrul de intrari / iesiri de la secretariatul unitatii si vor fi aduse la cunostinta administatorului, in aceeasi zi. Reclamaţia se formulează în scris, cu identificarea petentului şi a obiectului acesteia, fiind datată şi semnată de acesta, precum și a adresei unde dorește să i se comunice răspunsul .Sugestiile/reclamaţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale pacientului nu se iau în considerare și se claseaza.
II. OBIGATIILE PACIENTILOR
Ca beneficiari ai actului medical, pacientii CARDIOMED trebuie sa respecte normele de comportare in unitate, dupa cum urmeaza :
A. IN AMBULATORIU:
1. pacientii au acces in ambulatoriu prin prezentarea directa la medicul curant, cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau cu bilet de trimitere de la un alt medic specialist.
2. pacientii trebuie sa respecte ordinea de prezentare la medic,conform programării, aşteptând să fie invitaţi în cabinet.
3. pacientii au obligatia de a prezenta toate documentele solicitate de personalul medical
4. pacienţii vor avea o atitudine respectuoasă față de personalului medical si nemedical din unitate și sunt obligaţi să păstreze curăţenia in sala de asteptare, holurilor şi grupurilor sanitare şi să respecte regulile de menţinere a curăţeniei în instituție și regulile de ordine interioară afişate la locuri vizibile.
B. IN SECTIA CU PATURI:
Accesul se face cu bilet de internare sau cu prezentare directa, fiind admisi ca insotitori la internare maxim o persoană, cu acordul medicului curant, pentru pacientii cu nevoi speciale;
Pacientii internati au urmatoarele obligatii:
1. sa prezinte toate documentele solicitate de personalul medico-sanitar;
2. sa respecte unitatea sanitara si pe ceilalti pacienti;
3. să cunoască şi să respecte regulile şi regulamentele care le sunt aplicabile pe durata spitalizării;
4. să citească drepturile si obligaţiile pacientului afişate în spital;
5. să cunoască numele medicului curant, precum şi al personalului medical implicat în îngrijirea sa;
6. să colaboreze cu echipa medicală;
7. să respecte programarea serviciilor medicale pentru a nu perturba desfăşurarea activităţii;
8. să ofere toate informațiile cu privire la starea lui de sănătate (istoricul medical, alergii, medicamentele pe care le ia etc.);
9. să îşi asume riscurile ce decurg din refuzul de a urma tratamentul recomandat de medicul curant;
10. să informeze personalul medical asupra oricărui simptom, semn (spre exemplu, febră, alergii, diaree, vărsături, infecții ale pielii sau orice alte stări de boală) sau oricărei modificări a stării de sănătate, apărute în timpul tratamentului administrat;
11. să pună întrebări atunci când nu înţelege procedurile sau planul de tratament stabilit de medicul curant;
12. să solicite externarea la cerere, după ce, în prealabil, a fost informat asupra eventualelor riscuri la care este expus şi numai cu acordul scris al medicului curant;
13. să completeze Chestionarul de Evaluare a Satisfacției Pacientului, pentru a ne împărtăşi opinia sinceră şi deschisă asupra îngrijirilor medicale primite;
12. să trateze cu respect şi consideraţie toate persoanele pe care le întâlnăşte în spital (personalul medico-sanitar, voluntari, pacienţi şi familiile lor, alţi vizitatori ai spitalului);
13. să respecte şi să păstreze ordinea,curăţenia şi liniştea in saloane si în spital;
14. să respecte intimitatea şi confidenţialitatea celorlalţi;
15. să respecte toate acţiunile privind igiena şi curăţenia desfăşurate în spital;
16. să îşi însuşescă şi să respecte regulile de igiena personală comunicate de personalul medical
17. să meargă însoţit de personalul medical la consultaţiile interdisciplinare şi de explorare recomandate de medicul curant;
18. să nu introducă în spital sau să consume băuturi alcoolice ori substanțe periculoase sau interzise de lege;
19. să nu fumeze în incinta spitalului;
20. să utilizeze cu atenţie şi să nu deterioreze bunurile spitalului;
21. să aibă grijă de bunurile proprietate personală; bunurile de valoare pot fi predate personalului din receptie pentru a fi pastrate in siguranta pe perioada spitalizarii;
22. să se supună măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igienă şi sănătate publică, să ofere informaţiile solicitate şi să respecte măsurile stabilite privind instituirea condiţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi pentru promovarea sănătăţii;
23. să prezinte medicului de familie biletul de ieşire din spital şi scrisoarea medicală primite la externare și să continue efectuarea tratamentului la domiciliu (după externare), conform recomandărilor medicului curant.