A inceput sezonul bolilor respiratorii si a gripei!

A inceput sezonul bolilor respiratorii si a gripei!

Sezonul rece favorizează apariţia unor boli intercurente, aşa numite boli de sezon, dar şi acutizarea unor boli cronice preexistente.
Bolile de sezon includ guturaiul, virozele respiratorii, pneumopatiile, gripa şi alte afecţiuni acute din sfera ORL. Ele pot surveni în orice anotimp, dar incidenţa lor este crescută în acest sezon tocmai din cauza aerului rece care favorizează scăderea imunităţii locale şi generale a organismului şi creşterea circulaţiei germenilor.
Măsurile preventive adresate populaţiei presupun:

  1. Măsuri nespecifice, generale:
    Cel mai eficient mijloc de prevenţie rămâne igiena personală, precum spălarea mâinilor cu apă şi săpun din abundenţă.
    Alte recomandări:
    – spălatul mâinilor cu apă caldă şi săpun după strănut sau tuse.
    –  folosirea batistei sau a şerveţelului de unică folosinţă în cazul strănutului sau tusei
    – izolarea la domiciliu sau spital a persoanelor bolnave cu evitarea colectivităţilor – serviciu, grădiniţă, şcoală;
    – alimentaţie sănătoasă cu multe fructe și legume cu aport crescut de vitamine;
    – evitarea fumatului activ sau pasiv şi a consumului de alcool;
    – evitarea spaţiilor închise, supraaglomerate;
    – evitarea vizitelor la persoanele bolnave
    – vestimentaţie adecvată temperaturii de afară
    – aerisirea încăperilor la domiciliu sau la locul de muncă;
    – mişcare fizică în aer liber, efortul fizic tonificând organismul;
    – evitarea oboselii fizice şi psihice prelungite;
  2. Măsuri specifice:
    Vaccinarea antigripală este cea mai importantă metodă de prevenire a infecţiei, în special, a complicaţiilor datorate infecţiei gripale.
    Urmatoarele categorii de persoane beneficiaza de vaccinare gratuita prin cabinetele medicilor de familie:
  • Persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane;
  • Gravide;
  • Medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii.
  • Persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor la risc înalt;
  • Toate persoanele cu vârsta egală sau peste 65 de ani.

În afara acestor grupe de risc, care beneficiază de vaccin gratuit, vaccinarea antigripală este utilă şi pentru celelalte persoane, care pot procura vaccinul din farmacii la preţuri accesibile.

Lasa un comentariu